Mircea Lacătuș (31 august 2006): Păunul
oprindu-mă din lucru şi istovit m-am aşezat pe un trunchi/şi-am adormit l-am visat pe tata tânăr şi pe mine bătrân/a venit aşa blajin şi mi-a pus în braţe un păun mare alb/eram într-o poiană in lumina lunii am văzut rezemate de copaci/roţi mari nişte pietre de moară tata a plecat/fără să rostească nici un cuvânt am vrut să-l chem înapoi /lasă-l spuse păunul mă ai pe mine şi m-am speriat/
l-am lăsat să cadă s-a spart şi ieşeau din el/mii de păsări albe care au umplut văzduhul
şi se izbeau unele de altele înălţându-se
m-a trezit un porumbel care intrase in atelier/se lovea necontenit de geamuri am ieşit în stradă tulburat /şi l-am lăsat singur cu pietrele mele/o ploaie rece îmi răcorea fruntea
Carmen Visalon (6 aprilie 2012): Alergând prin visul unui sculptor
Într-o noapte, o ploaie de vară îmi încălzea fruntea/În timp ce alergam prin visul unui sculptor puțin istovit, pe urmele unui Păun
– Era și Simona cu tine, m-a întrebat Mircea?
– Da. Avea în palmă un porumbel alb cu petele usor pătate de cerneală.
– Și Păunul?
– Păunul era și nu era acolo. La început statea la tine în brațe. Apoi l-ai spart – ’ieşeau din el
mii de păsări albe care au umplut văzduhul /şi se izbeau unele de altele înălţându-se’.Simona le aduna și le invita într-o casă, plină de îngeri și de copii. Undeva în dreptul ferestrei de la soare-răsare, atârna o fotografie în sepia, cu un barbat, un tânăr și însuși Păunul. Pe ea cineva notase cu slove înoptate – Nu te mândri, zboară!
În dreptul ușii stătea un bărbat, bătând ușor în poartă.
– Hai să-i deschidem, au strigat într-un glas, copiii.
– Hai, a răspuns Păunul, zburând smerit în brațele Omului.
Visalon's Weblog 