Rust and bone,(De rouille et d’os)

Rust and bone (De rouille et d’os), semnat de  Jaques Audiard – prezentat cinefililor bucuresteni, in cadrul celei de-a III-a  gale Les Films de Cannes a Bucarest, a fost de curand premiat in Anglia, la London Film Festival, iar actrita  Marion Cotillard a fost desemnata in Beverly Hills, la cea de-a 16-a editie a Galei Hollywood Film Awards, Cea mai Buna Actrita a Anului 2012. Lucrurile, cu siguranta, nu se vor opri aici, atat actrita cat si filmul, regizorul si nu in ultimul rand  Matthias Schoenaerts, avand sanse reale sa castige multe alte premii, si de ce nu (?), cel putin 1 premiu Oscar.

Rust and bone are de toate: o poveste inchegata si originala, o tema care nu poate sa lase pe nimeni indiferent – initierea, doi actori de exceptie, iubire, sex, violenta, neprevazut si in final un happy end, care dupa parerea mea este un pic cam fortat, amintindu-ne ca in film lucrurile se aranjeaza cum doresc regizorul si scenaristul, si nu asemanator cliseelor vietii, care, de cele mai multe ori sunt grey end si nu happy end.

Un plus pe care trebuie neparat sa-l subliniez  este interesul regizorului in a promova adevaratele valori: iubirea- intre un barbat si o femeie, iubirea  tatalui pentru fiul sau, familia, prietenia, incrancenarea de a nu te da batut si de a castiga batalia pentru o viata mai buna, luptand dur dar ”fair’’ si nu in ultimul rand puterea de a ierta – remarcabila fiind secventa in care fosta antrenoare de orci, Stéphanie, are puterea sa ierte balena din cauza careia si-a pierdut picioarele. Regizorul cu siguranta este nu numai un iubitor de animale – secventele in care micutul se ascunde in cusca cainilor fiind  induiosetoare – dar si un mare iubitor al vietii si (repet) al dragostei – mesajul filmului fiind ca, oricat de dramatice sunt  incercarile prin care trecem, iubirea, familia si prietenii ne pot ajuta sa nu capotam, regasind forta de a lupta si bucuria de a fi, de aceea trebuie sa continuam drumul.

Despre subiectul filmului puteti citi mai mult aici.

Sper ca atunci cand va fi distribuit pe ecrane, sa il vizionati. Merita!

 

7 zile in Havana, o seara in Bucuresti

Vineri, 19 octombrie 2012, am fost la Cinema Studio la “Les Films de Cannes a Bucarest”, pentru a vedea premiera filmului 7 días en La Habana /7 days in Havana, impreuna cu 3 prieteni.La iesirea din sala,  ei au fost incantati de acest proiect colectiv, eu indecisa daca sa ii acord filmului nota 2 sau 3, pe o scala de la 1 la 5.

Cu siguranta filmul nu este o capodopera, nu reuseste sa impresioneze si nu spune nimic nou nici despre Havana, nici despre Cuba, nici despre “conditia umana”, supralicitand eclectismul acestei tari -unde lucrurile nu sunt ce par a fi. Daca ar fi sa-l compar cu  Paris, je t’aime</b>, o productie a anului 2006, filmata in spiritul aceleasi retete cinematografice, as putea spune doar atat: ambele experimente sunt interesante dar prea ancorate in clisee, de aceea dorinta regizorilor, de a prezenta „o fata mai putin cunoscuta’’ a unor destinatii turistice ultra mediatizate, a esuat.