El, Mahmoud Jamal,
pentru cei care nu ştiu, în arabă- Djamal înseamnă frumos,
a spus, citez:
Înnorat şi ingenuu
sunt
un struţ şi un cer
îmi parcurg trunchiul
spre pustiu
mă scufund în seceta sa
mă rotesc precum vijelia
întâmpinându-mi fulgerele
înnorat şi ingenuu
sunt
un struţ şi un cer.
Ea, Carmen Mihaela Visalon, pentru cei care nu ştiu,
în latină-Carmen înseamna codru dar şi poezie
a răspuns:
Înnourată şi ingenuu
sunt
un struţ şi un cer
alergând cu viteză
printre struţi şi cerurile din mine
şi din afara mea
până ce
mă apucă oboseala şi frica şi-mi
îngrop inima în nisip
o dată cu capul.
Aşa s-a născut
bobul zăbavă al dialogului virtual între struţi
dialog ce mă duce cu gândul la Iona
în drumul lui spre Ninive
şi la cele 3 frumoase surori
Voi oamenii cărţii
ce stiţi voi despre struţi, versete şi sure
şi ce parere aveţi despre cuvantul d_i_a_l_o_g
este el născător de zavistie sau o posibilă cale spre
armonie?
