“Omul e surd pana i se taie o ureche*”
A spus Rameau, alias Adrian Grauenfels
Decupand prudent un fir de floarea soarelui si spiritul cavaleresc
Dintr-o partitura de jazz
Ratacita in oglinda retrovizoare a goletei “Daca A=B, X cine e?”
Parcata mai mult sau mai putin regulamentar
In fata gradinii lui Ussais
Dintre Kyoto si avangarda secolului XXI
Locul unde Aristo se intalneste cu Erato
Printre maslini aurii, trasuri galbene si portretul doctorului Gachet
Expresie dezolanta a civilizatiei imaginii
Omul e surd et “il cherche fortune
Autour du Chat Noir
Au clair de la lune
A Montmartre !
Il cherche fortune,
Autour du Chat Noir
Au clair de la lune”
Moi, A.G., Vincent et Bruant
On chantent.
______________________
Omul e surd pana i se taie o ureche,
Avem in fata o calatorie poetica, in patru Directii scenografice. Cumva autobiografica, introspectiva, facem cunostinta cu o noua carte, daca nu provocativa, cel putin diferita fatza de plachetele de versuri din Israel. Improvizatii riscante care te arunca pe un tarim necunoscut, cuvinte inventate care suna bine: “haikometrii, tokomani si gheise caligrafomane” plasate intr-un univers bizar modelat de necesitate si intamplare care ne duce intr-o lume neafectata deautomatisme si fasonul poetic mistocar, noua prin libertatea exprimarii, as putea zice moderna si neaccesibila tuturor !
Poezia viscerala repugna, personajele sunt luate din oaze serene sau derivate din simple intalniri imaginare sau nu (cum ar fi partenera de dialog Tibick) ce apar aleatoriu pe axa timpului-viata.
Sufletul devine un calator cu ghiozdan si rechizite bizare. El invata cum sa puna diagnostic unui corb aproape orb, cum sa danseze pavane langa patul unei infante moarte de buna voie, sau invitat sa urce in trenul deportarii noastre, poem emblematic, scenariu scris unei insuportabile sentinte (Aqua di Gio).
Cititorul poate imprumuta mereu noi identitati virtuale: e confruntat cu bunicii, cu amintiri din serile calduroase ale Bucurestilor (Vara lui ‘42) sau este invitat la o nunta cu o mireasa din tara Cnaan, totul a la Chagall . Putem dansa tango in Buenos Aires dar si admira Avignonul papilor. Ca intr-un tablou de Arcimboldo oniricul este controlat de cotidian, de ritualul zilelor obisnuite in care nu se intampla nimic…decat nostalgia unor posibile, sperate metamorfoze a raului in bine. Autorul scormoneste fapte derizorii, transformandu-le in prilejul unor reverii, ca de pilda gandurile unui barbat ce conduce o femeie spre casa ( Voci):
“apoi singuri
intr-un debut de dragoste,
ne-am scos intamplarile la vedere,
ne-am scos camasa pe cap – a ta bej cu benzi de sunet
descheiata la mai multi nasturi.
as fi putut circula intr-un singur sens vezi bine ”
Tributar unei optici pluraliste poetul se simte bine in compania muzei saleTibick ce ofera prilejul dialogului copios, variatiuni pe o tema data, cu improvizatii si neasteptate intorsaturi in text (Harbor Zena):
” tineretea mea pentru alpinistul neasigurat
stam coapsa peste coapsa
(eu: m-a durut toata seara
stateam in genunchi si gemeam)
alpinistul meu zambeste privind in gol
unde este atarnat si spune: wow…
agatat de un colt pietros
priveste in jos
si nu vede decat o tinerete cu par alb
siroind de apa de mare
cand fantanile erau otravite si o incerca setea ”
In final vom avea surpriza sa constatam insasi negarea poeziei.
Autorul parca se scuza ca si-a permis aceasta carte, nu din timiditate ci din prea multa neincredere in cei din jur, departe de tehnicitatea si mecanicismul actual, aducand cu un copil care isi demonteaza papusile intr-o zadarnica tentativa de a le recombina in viata de adult, atat de plicticoasa uneori. (Boli acute fara de leac):
“Pacienta:
Adancimea capruiului e insuportabila.
O adulmec ca pe o fiara tanara,
dar nu gasesc, nu gasesc nicaieri
radacina ce ne despica
si adancitura talpii
care cerne neaua proaspata
din ieslea intamplarilor.
Rameau :
“Omul este surd pana in momentul in care i se taie o ureche”, citat din poezia Boli acute fara leac, aparuta in volumul In vizita la Ussais, placheta de versuri cu care debuteaza in galaxia Guttenberg, prietenul meu Adrian Grauenfels.
Text ce ne aminteste de Van Gogh, urechea si surzenia neimpedicindu-ne sa ne citim intre noi, cel putin poetii, ignorand starea de fapt!
Ma opresc aici considerind ca am citit texte pline de inedit, un debut poetic relevant pentru autor.
BIANCA MARCOVICI
ARGOS NR.26, NUMAR FESTIV, 15 SEPTEMBRIE
PS.SHANA TOVA, 5768
G’MAR HATIMA TOVA!
ADICA O SEMNATURA BUNA IN FATZA LUI DUMNEZEU!
P.S: Eu am separat omul de poet!
