(o poezie stupidă pe o idee mişto)
prin geamul cu tăcute flori de gheaţă
privesc atent la omul de zăpadă
cu eleganţa de paiaţă
cum stă falos în colţul lui de stradă
şi mă gândesc cu dor la câmpul verde
cu sperietoarea lui de ciori
ce ziua-ntr-un picior şi-o pierde
păzind comori
când s-o alege grâul de neghină
cei doi cu siguranţă se vor întâlni
ea, dalbă în brocarturi de regină
el durduliu din fluier va doini
ce nesfârşite au fost acele nopţi
noaptea de ieri şi cea de dinainte
când mă topeam pe lângă porţi
şi tu în câmp mă aşteptai cuminte.
