la capătul liniei uşor
cerul de culoarea seminţei
luminat difuz
de două nopţi ca două peceţi
ochiul de vis şi ochiul de taină
al lunii
Ah! neînduplecată creşte liniştea verde
peste coroane şi flori
Arhiva pentru noiembrie, 2007
Fir ruginiu de rugină
Postat în Fantezii, Miniaturi, Poezie, etichetat fantezie, miniatura, Poezie în noiembrie 26, 2007 | Lasă un comentariu »
la marginea visului de porţelan
tigrul magnolie
la marginea tigrului magnolie
rădăcinile
scurgând-se melancolic spre poarta oglinzilor
spirala infinitului yin yang
pe care o vom numi
OM
cu “O” de la lumină, de la Eva şi de la şarpe
şi “מ”
de la litera frumos curgătoare
prin lanul de grau
_____________
א=aleph,este prima litrera a alfabetului ebraic
מ=mem este a 13-a literă a alfabetului ebraic
Oglinda visului alb
Postat în Uncategorized, etichetat miniatura, Poezie în noiembrie 26, 2007 | Lasă un comentariu »
Marea,
se cufunda în pescăruş
inundată de culorile zborului,
întors acasă spre toamnă,
în buzunar cu harţile contelui de Monte Cristo,
învârtind soarele în mâna dreaptă,
şi luna înfăşurată în asprimea magnoliilor,
din care un val îmi şoptea să culeg poezia
înainte ca deasa tăcere
să-ngheţe suflarea marelui Zeu.
Şi toţi ne roteam în visul de umbre,
privind atent înspre gară,
de unde pleca ca să vină:
înca [...]
Meditaţie
Postat în Miniaturi, Poezie, etichetat mediataţie, miniatura, Poezie în noiembrie 26, 2007 | Lasă un comentariu »
de-a lungul inelului
înainte şi după îşi urmează firesc
ziua
în sensul obscur al acelor de ceasornic
noaptea
în sensul revelator al luminii
pe care porunca cocoşilor
o redă universului
verde lacrimă
Mingea de foc
Postat în Fantezii, Miniaturi, Poezie în noiembrie 26, 2007 | Lasă un comentariu »
Cu pensula-n mână
Cu cerul pe cap
Înnod în culoare
În aerul lac
Urechea tăiată
În noaptea de umbră
De secera lumii
Pulsând într-un ochi
Cred totul în cercuri
Şi-un nor de lumină
Îmi joacă în suflet
Ariciul Van-Gogh.
Dincolo de nisipul albastru
Postat în Miniaturi, Poezie, etichetat Miniaturi, Poezie în noiembrie 26, 2007 | Lasă un comentariu »
nu mai aveam decât aripa prinsă de uşa tramvaiului
şi copilul păianjen cu faţa spre circ
rostogolind visul cireşarilor peste ruinele castelului fetei în alb
roz-verde-purpuriu steagul continentului răsărit
din talantul de pace
înmulţit dincolo de nisipuri
Misterul poetei ciclop, jam session Voronca-Visalon
Postat în Jam session, Poezie, etichetat Ilarie Voronca, Jam session în noiembrie 25, 2007 | Lasă un comentariu »
Din clatinarea de bivoli a culmilor pleşuve
Bucuria invadează creaţiile lumii
A-negru,U-verde, M-litera mamă
aripi înalţă un fum ca grădinile
platinii se recunosc între ei, se salută…bârfesc:
-Când rădea se înalţau mierlele
ca doi pepeni umpluţi cu izvoare
