Marea,
se cufunda în pescăruş
inundată de culorile zborului,
întors acasă spre toamnă,
în buzunar cu harţile contelui de Monte Cristo,
învârtind soarele în mâna dreaptă,
şi luna înfăşurată în asprimea magnoliilor,
din care un val îmi şoptea să culeg poezia
înainte ca deasa tăcere
să-ngheţe suflarea marelui Zeu.
Şi toţi ne roteam în visul de umbre,
privind atent înspre gară,
de unde pleca ca să vină:
înca un tren.
