Inima mea poate lua orice înfăţişare
Uneori, veselă şi blondă,
cântă în orchestra,
fetei care vinde sărutări pentru fondul laptelui
Alteori, e un crab,
Isidore Lucien Ducasse conte de Lautreamont,
devorat de furnicile roşii
Pe limba păsărilor vorbeşte ea
şi eu ştiu că voi muri chiar mâine
fără a avea timpul de-a mă vinde
Şi tot ce las în urma paşilor mei, pe nisipul planetei albastre:
un contrabas cu cercuri de gloanţe
o urmă de gheatră pe plajă la Nisa
şi-acestă idee filozofică:
deşi nu sunt bărbat nu am fost niciodată perfectă,
este atât de puţin pentru un yacht
plutind departe de mal
şi atunci cu faţa mea de Mowlana Rumi
vă strig vouă
Salvaţi-mă!
Salvaţi-vă cât nu e mult prea târziu!
Carmen, mi-e îmi place jazzul dar nimeni nu poate salva pe nimeni de nimic… din pacate.
Potzi sa încerci – aici e frumusetzea don quichottismului, sa încerci desi stii ca totul e inutil, zadarnic, futil… Dovada cea mai clara e Marilyn, fragila, ingenua, apetisanta… dar trecatoare ca primavara, ca frunzele, ca toate pe lumea asta…
Nu prea ajut, hm? Nu ma lua în seama… asa cum nu ma ia fiica-mea 9care n-are timp pentru mine, deh, are un logodnic…) asa ca pe mine ma apuca amocul… cafard-ul… blues-ul… melancholia… mal au coeur… ma rog, pricepi ce voi sa spun…
mai vb.
dn
Inima mea poate lua orice înfăţişare
Uneori, veselă şi blondă,
cântă în orchestra,
fetei care vinde sărutări pentru fondul laptelui Alteori, e un crab,
Isidore Lucien Ducasse conte de Lautreamont,
devorat de furnicile roşii
- frumos, imi place mult
Buna seara Ofsummer, iti multumesc pentru comentaiu si pentru ceea ce am vazut/citit pe blogul tau. Mi-am permis chiar sa fur o poezie, pe care am gasit-o pe unde dintre pagini si sa o postez aici, pentru ca, intr-un anume fel, este o variatiune pe tema jazz-ului inimii:
iti voi spune acum
ce e poetul:
ceata plutind
la marginea zarii,
esenta a ceea ce-a fost,
iar fruntea -
dara de lumina
in bezna.
obositi,
ochii lui, asteptand
ceea ce nu stie
daca-i aievea sau nu,
ochii nu o data orbiti
de soarele
dindaratul negurii.
poetul plange
pana ce negura
toata se risipeste,
linistindu-si pleoapele arse
de asteptare.
poetul nu e
nici nebun si nici intelept,
el, vesnic alege intre
dorul de viata
si eternitate.
~ Gustav Munch-Petersen ~
Sper sa ne mai intalnim on line pe pagina mea asu a ta.
Gand bun,
C.
Danu, iti multumesc pentru semn. Cat despre salvare, sa stii ca pe mine m-au salvat, de nu stiu cate ori oamneii pe care Dumnezeu mi i-a scos in cale. Au fost cel putin 3 sau 4 intalniri, fara de care, inima mea ar fi luat infatisarea masterei si as fi sfarsit prin a ma vinde “intunericului intunecat”. Asa ca tu trebuie sa fii in preajma ficei tale, just in case.
cat despre logodnic, ce sa spun, uneori si logodnicii astia au rolul lor in salvarea sau configurarea inimii.
Mai vb,
C.