curge o ploaie cu lei
deasupra oraşului caii mor în picioare
caii mor în picioare
cum vor câinii
cum vor câinii
asfaltul fierbinte e acoperit de cadavre
roz cu aromă de trandafiri
trupul verde al oglinzii se-aşează pe faţa prinţesei.
El: Bună ziua, ce albastru este cerul în dimineaţa aceasta.
Ea: Bună să vă fie inima, da, aveţi perfecta dreptate.
Credeţi că va ploua?
El: La noi în oraş curge Dâmboviţa.
Ea: Uneori, ea se evaporă în evenimente.
Alteori draci împieliţaţi alunecă în apa sălcie
împroşcând excitaţi veselia dinaintea furtunii.
Da, cred că va ploua şi cerul se va colora în thunders and lightings, pas cu pas.
El: Înţeleg, aţi revăzut Rinocerii sau poate îl aştepaţi pe Godot?
Ea: Nicidecum. M-aţi întrebat, v-am răspuns.
Nu l-am citat pe Karl Marx-oricât ar părea de actual-
“întrebuinţarea forţei de muncă este însăşi munca.”
Nu voi pomeni nimic despre cutremur
şi blocurile ce stau prăvălite în centrul oraşului,
asedite de câini, nici despre cerul închis în
spirală…
Nu.
Am să mă rezum să vă spun doar atât:
pentru ca ziua să pară albastră şi parfumată,
Dumnezeu a inventat-o pe Eva şi a poruncit,
creşteţi şi vă înmulţiţi…
Pe mâine.
